Societatea noastră activează cu succes pe piaţa consultanţei privind admisia cetăţenilor străini UE sau NON UE  în scopul stabilirii rezidenţei temporare sau permanente pe teritoriul României, al reintegrării familiale sau al obţinerii statutului de refugiat pe teritoriul României, având o experienţă de peste 10 ani suntem unul dintre pionerii acestui domeniu, motiv pentru care putem concura cu succes preţurile practicate de alte societăţii din cadrul acesluiaşi domeniu. Suntem unul dintre principalii actori pe acest sector extrem de dinamic şi complex. Ne-am câstigat numele şi clientela prin rapiditatea şi profesionalismul pe care l-am implicat în rezolvarea fiecărei probleme în parte, prin soluţiile legale şi prin confidenţialitatea de care am dat dovadă.

Echipa de Avocaţi Lupu & Partners, din cadrul departamentului de vize şi permise este alcatuită din cei mai buni avocaţi specializaţi în acest domeniu, cu o experienţă vastă în obţinerea vizelor de scurtă şedere, de lungă şedere şi a dreptui de şedere permanentă.

Cabinetul nostru de avocatură are o vastă experienţă în obţinerea autorizaţiilor de muncă (permise de muncă), precum şi a permiselor de şedere temporare sau permanente.

Serviciile oferite de cabinetul nostru de avocatură includ:

  • Obţinerea autorizaţiei de muncă în vederea angajării cetaţenilor români de către societăţi comerciale cu sediul în România;
  • Reprezentare în faţa Oficiului Român pentru Imigrări pentru obţinerea sau prelungirea oricaror tipuri de vize;
  • Prelungirea dreptului de şedere;
  • Stabilirea domiciliului în România.