Despre drepturile concubinilor

Legea română nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire. Potrivit prevederilor Codului Familiei, statul român ocroteşte căsătoria şi familia, apără interesele mamei şi ale copilului si recunoaşte căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare civilă.

Majoritatea statelor europene însă au legiferat concubinajul mai ales din cauza numărului mare de copii născuţi din cupluri necăsătorite. Pe locul întâi se află Islanda cu 65% dintre copii proveniţi din relaţii de concubinaj, urmată de Danemarca şi Suedia cu 55%, în timp ce în Marea Britanie proporţia este de 40%.

În ultimii ani concubinajul este forma modernă de convieţuire preferată  faţă de forma clasică a căsătoriei, adesea învocându-se motivele economice, dar nu numai. Deşi relaţia de concubinaj nu este recunoscută de lege, nimic nu mai împiedică un cuplu necăsătorit să locuiască şi să dobândească bunuri împreună, să contracteze datorii sau să dea naştere copiilor. Totul poate fi bine şi frumos,….până la problemele legate de partaj.

Deşi în relaţia de concubinaj (uniunea liberă) nu există drepturi şi obligaţii de genul celor reglementate prin lege pentru căsătorie, adesea traiul în comun îi pune pe cei doi parteneri în faţa unor situaţii … ce fac parte din viaţă. Lucrurile, de obicei, nu ridică probleme, la fel ca şi în cadrul clasicei forme a căsătoriei, atâta timp cât o astfel de relaţie merge bine şi cei doi se înteleg. Situaţiile tensionate se ivesc atunci când relaţia se rupe, deteriorează şi fiecare îşi pretinde partea din ceea ce a acumulat pe parcursul ….concubinajului.

Din punct de vedere juridic, pe planul relaţiilor personale nu există probleme. Fiecare îşi poate părăsi partenerul de viaţă atunci când consideră necesar. Este, de altfel, avantajul incontestabil şi evident al unei asemenea relaţii. Dar, se pune problema care este regimul bunurilor dobândite în comun.

Soţii sunt proprietari ai bunurilor comune în devălmăşie, modul lor de contribuţie la achiziţionarea bunurilor socotindu-se în raport cu întreaga masă partajabilă, si nu raportat la fiecare obiect în parte.

Spre deosebire de regimul comunităţii, în cazul bunurilor dobândite de concubini se va avea în vedere fiecare bun în parte. Astfel, dacă la achiziţionarea unui obiect de mobilier cei doi au contribuit în proportie egală, atunci tot în această proporţie vor avea dreptul să ia în cazul partajului.

Tipul de proprietate se numeşte pe cote părţi, deoarece proporţia fiecăruia de contribuţie este stabilită foarte precis. Dacă un anumit bun dobândit nu este partajabil în natură şi foştii concubini nu se înteleg, atunci obiectul respectiv poate fi vândut şi suma de bani obţinută va fi împărţită conform cotei ce-i revine fiecăruia.

Să mai precizăm că, spre deosebire de soţi, oricare dintre concubini în calitate de proprietar comun poate face acte de folosinţă asupra bunurilor comune numai în masura în care nu aduce atingere folosinţei concomitente a celuilalt proprietar şi nu schimbă destinaţia bunurilor respective, ceea ce înseamnă, în fapt, că actele de folosinţă nu pot fi făcute decât cu consimţământul celuilat coproprietar. Cu atât mai mult, actele de dispoziţie nu pot fi făcute decât cu consimţământul celuilat coproprietar.

Se întâmplă ca cei doi concubini să dobandească, prin contribuţie comună un imobil şi ulterior să încheie o căsătorie. Aşa cum a validat practica, este valabilă convenţia soţilor ca de la data căsătoriei bunul să devină comun, şi nu în proprietate comună pe cote-părţi.

O altă situaţie întâlnită în practică a fost aceea în care un bun este dobândit de cei doi parteneri de viaţă, dar în actul de achiziţie figurează numai unul dintre ei. Contribuţia şi a celuilalt partener fiind o situaţie de fapt, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori.

Concubinii, spre deosebire de soţi, nu au vocaţie reciproca la moştenirea celuilat. Este vorba de moştenirea legală, deoarece nimic nu îi împiedică să lase un testament prin care să-l instituie moştenitor pe partenerul său.

Dintr-o astfel de relaţie pot rezulta şi copii. În legătură cu situaţia copiilor născuţi în afara căsătoriei, aceştia se bucura de acelaşi regim de ocrotire ca şi orice copil din căsătorie, legea prevede asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie .

Ambii părinţi au obligaţia de a se îngriji de buna creştere şi dezvoltare a copilului lor minor, iar soţul căruia nu îi este încredinţat spre creştere şi educare trebuie să plăteasca pensie de întreţinere în raport cu veniturile sale în cotele prevazute de Codul familiei (1/4 pentru un copil, 1/3 pentru doi şi 1/2 pentru trei sau mai mulţi copii).

Copilul născut în afara căsătoriei beneficiază de relaţiile de rudenie şi faţa de rudele părintilor săi, are dreptul să vină la moştenirea ambilor  părinţi sau la moştenirea altor rude.

Numele de familie pe care îl va purta un astfel de copil.

Codul familiei arată că, dacă copilul este din afara căsniciei, el va dobândi numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.

În cazul în care filiaţia a fost ulterior stabilită şi fată de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă.

În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, copilul va purta numele de familie al unuia dintre părinţi ori numele lor reunite, dacă parinţii se înteleg cu privire la acest aspect. În lipsa unei asemenea invoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotarî, după ce i-a ascultat şi pe părinţi.